rezolva.
Fiica noastră, în schimb, chiar avusese nevoie de noi.
Am plecat din spital în după-amiaza următoare, cu instrucțiuni clare de monitorizare și urmărire medicală.
Dar nu ne-am întors la viața de dinainte.
I-am spus lui Ethan:
— Nu vreau promisiunea că „o să ajuți mai mult”.
— Atunci ce vrei?
— Să fii părinte.
Am împărțit responsabilitățile.
Nu ca pe niște favoruri.
Consultații.
Nopți.
Băiță.
Pregătirea lucrurilor pentru creșă.
Medicamente când era nevoie.
Programări.
Ethan nu mai trebuia să aștepte ca eu să-i spun ce avea de făcut.
Am început și terapie