„Eu locuiesc singură aici”, i-a spus fetița milionarului care cerea adăpost de ploaie, dar…

Înăuntru mirosea a umezeală, a mâncare stricată și a frică. Fetița era acolo, lipită de perete, cu mâinile strânse pe lângă corp.

— Nu plânge, a spus el încet. Sunt aici.

Din camera alăturată s-a auzit un geamăt. Pe pat zăcea o femeie slabă, cu fața trasă, arsă de febră. Respira greu.

— Mama… e bolnavă, a șoptit fetița. Eu îi dau apă. Și îi cânt.

Dumitru a simțit cum i se rupe ceva în piept. Femeia avea pe noptieră o hârtie mototolită. O hârtie cu datorie. Sume mici, scrise de mână.