gard, curtea se umplea de căldură înainte să înceapă măcar iarna.
A deschis larg poarta.
Și, după douăzeci de ani, i-a pus din nou mâna pe umăr.
Exact ca în ziua în care fusese exmatriculat.
— Hai înăuntru, Cristi.
— Bem o cafea?
Au stat împreună ore întregi.
Doi oameni despărțiți de douăzeci de ani.
Uniți însă de o singură propoziție pe care un profesor o rostise când nimeni nu mai credea în acel copil.
Uneori, un copil nu are nevoie de bani.
Nu are nevoie nici de privilegii.
Are nevoie doar