Dormea.
Cu capul rezemat de gard.
Basmaua vișinie îi acoperea umerii.
Lângă ea stăteau câțiva vecini care nu o lăsaseră singură nicio clipă.
Fiul s-a apropiat încet.
— Mamă…
Femeia a deschis ochii.
L-a privit câteva secunde.
— Ai venit.
El a căzut în genunchi.
— Iartă-mă.
Lacrimile îi curgeau fără oprire.
— Am crezut că fac ce este mai bine.
Bătrâna i-a mângâiat obrazul.
— Știu.
— Nu, mamă. Nu știai. Mi-am spus că îți va fi bine acolo. Dar, de fapt, eu voiam să-mi fie mie mai ușor.
Nimeni nu spunea nimic.
Vecinii își