El a considerat că mama lui, la 92 de ani, devenise o povară și a dus-o la un cămin pentru vârstnici.

Dormea.

Cu capul rezemat de gard.

Basmaua vișinie îi acoperea umerii.

Lângă ea stăteau câțiva vecini care nu o lăsaseră singură nicio clipă.

Fiul s-a apropiat încet.

— Mamă…

Femeia a deschis ochii.

L-a privit câteva secunde.

— Ai venit.

El a căzut în genunchi.

— Iartă-mă.

Lacrimile îi curgeau fără oprire.

— Am crezut că fac ce este mai bine.

Bătrâna i-a mângâiat obrazul.

— Știu.

— Nu, mamă. Nu știai. Mi-am spus că îți va fi bine acolo. Dar, de fapt, eu voiam să-mi fie mie mai ușor.

Nimeni nu spunea nimic.

Vecinii își