flori.
Curtea era îngrijită.
Iar pisica bătrână dormea liniștită pe pervaz.
Într-o zi, fostul meu soț a trecut întâmplător prin sat.
S-a oprit în fața porții și a rămas uimit.
— Nu pot să cred că aici locuiești…
Am zâmbit.
— Da. Și, pentru prima dată după mulți ani, chiar mă simt acasă.
A plecat fără să mai spună nimic.
Eu am rămas în curte, privind livada care începuse să rodească.
Atunci am înțeles că, uneori, ceea ce pare cea mai mare pierdere din viața ta este, de fapt, începutul drumului către