După ce a lovit-o, el a coborât liniștit să ia micul dejun

spună nimic. Avea aceeași privire pe care o știam din copilărie — calmă, dar tăioasă. A dat din cap spre mine, ca și cum ar fi spus: „Sunt aici.”

 

— E sus — am șoptit.

 

El nu a răspuns. S-a așezat la masă.

 

Fix atunci, din dormitor s-au auzit pași.

 

Andrei a coborât scările încet, încă buimac de somn. S-a frecat la ochi, a căscat și a intrat în bucătărie fără să se uite prea atent.

— Ai făcut cafea? — a mormăit.

Apoi s-a oprit.

A rămas nemișcat în ușă.