„Dacă ne lăsați să rămânem, vă voi îngriji casa gratis”

ieșeau.

Într-o sâmbătă, cineva sună la ușă.

Era Maximilian.

Lângă el stătea Emilian, care trebuia să se întoarcă de la o activitate.

Dar băiatul nu era singur.

Ținea în brațe un cățel maro.

Ana rămase cu gura căscată.

— Nu.

— Mamă…

— Categoric nu.

— E mic!

— Va deveni mare.

Maximilian ridică ambele mâini.

— Eu n-am nicio implicare.

— Minți foarte prost.

— Comparativ cu fostul tău soț, cred că sunt începător.

Pentru o secundă se lăsă tăcerea.

Apoi Ana izbucni în râs.

Era prima dată după mult timp când putea auzi numele lui Gerard