de părinte. Multe nu implică un personaj negativ clar și niciun moment definitoriu unic – doar o retragere treptată a contactului până când absența devine starea normală a lucrurilor.
Pentru părintele rămas în urmă, durerea este reală și adesea nerecunoscută de cultura generală, care tinde să presupună că înstrăinarea dintre părinte și copil trebuie să reflecte un eșec fundamental din partea părintelui. Această presupunere este adesea nedreaptă. Mulți părinți care au fost înstrăinați de copiii lor adulți descriu încercările repetate de a-i contacta, oferindu-și scuze pentru lucruri pe care s-ar putea