își găsea altă soluție. Te-ar fi vândut altcuiva. Sau mai rău.
S-a ridicat.
— Așa, te-am adus aici. Departe de el.
Clara a rămas tăcută.
— Banii sunt ai tăi, continuă el. Pentru drum. Pentru București.
A împins punga spre ea.
— Iar mâine… te duc la gară.
Clara a izbucnit în plâns.
Nu de frică.
Nu de durere.
Ci de ușurare.
După tot întunericul, vedea, în sfârșit, o ieșire.
A doua zi dimineață, drumul spre oraș a fost liniștit.
Când au ajuns la gară, trenul era deja acolo.
Clara s-a întors spre