Clara credea că fusese dată ca nevastă unui monstru

își găsea altă soluție. Te-ar fi vândut altcuiva. Sau mai rău.

S-a ridicat.

— Așa, te-am adus aici. Departe de el.

Clara a rămas tăcută.

— Banii sunt ai tăi, continuă el. Pentru drum. Pentru București.

A împins punga spre ea.

— Iar mâine… te duc la gară.

Clara a izbucnit în plâns.

Nu de frică.

Nu de durere.

Ci de ușurare.

După tot întunericul, vedea, în sfârșit, o ieșire.

A doua zi dimineață, drumul spre oraș a fost liniștit.

Când au ajuns la gară, trenul era deja acolo.

Clara s-a întors spre