a citit scrisoarea de admitere, a plâns în brațele mamei sale.
Anii au trecut.
Ana a muncit enorm.
A învățat zi și noapte.
Nu a irosit niciuna dintre șansele primite.
Iar Eugen i-a fost mentor.
Nu pentru că îi era dator.
Ci pentru că vedea în ea aceeași determinare pe care o avusese și el când era tânăr.
După mulți ani, într-o dimineață, cei doi au intrat împreună într-o sală de operație.
De această dată nu ca medic și pacient.
Ci ca doi chirurgi.
La finalul intervenției, Eugen a privit-o