nou la mine.
— Nu… nu se poate…
Am zâmbit.
— Ba da.
Mâna i-a acoperit gura.
Lacrimile i-au apărut instantaneu în ochi.
— Andrei?
Am dat din cap.
În următoarea secundă m-a îmbrățișat.
Niciunul dintre noi nu a spus nimic pentru câteva momente.
Nu era nevoie.
— Doamne… nici nu te-am recunoscut.
— Știu.
— Ai ajuns atât de departe…
— Datorită multor oameni. Dar și datorită unei fete care a avut curajul să fie bună atunci când restul râdeau.
Maria și-a coborât privirea.
— Eu doar te-am invitat la bal.
— Nu. Ai făcut mai mult de