mai rămase în apartament.
În aceeași zi, Clara, cea mai bună prietenă a ei, veni să o ia.
Pe drum, Simona stătea cu geanta în brațe și privea Bucureștiul pe geamul mașinii.
— De ce nu mi-ai spus nimic? întrebă Clara.
— Pentru că nici eu nu înțelegeam ce se întâmplă.
— Cum să nu înțelegi?
Simona tăcu câteva secunde.
— Nu a început așa.
La început fusese câte o observație.
„Rochia asta e prea scurtă.”
„De ce trebuie să ieși cu prietenele dacă suntem căsătoriți?”
„Lasă cardul la mine, mă pricep mai bine