a avut nimic de-a face cu divorțul.
Era a lui.
Nu a mea.
Și exact asta părea să-l frustreze cel mai tare pe Daniel.
La câteva luni după separare, a venit să-l vadă pe Noah.
Începuse să respecte programul stabilit și, spre surprinderea mea, părea să înțeleagă în sfârșit că a fi tată nu însemna doar să apară atunci când îi convenea.
Înainte să plece, s-a oprit în ușă.
— Dacă aș fi venit la spital în noaptea aceea… am mai fi fost împreună?
M-am uitat la el.
— Poate.
A închis