scria:
„Pentru Ruth.”
Pe următorul:
„Pentru Ruth — 1987.”
Apoi 1988.
Mi-au început să tremure mâinile.
— Ce sunt?
Mihai a închis ochii.
— Scrisorile pe care nu ți le-am trimis.
Am ridicat privirea.
— De ce?
Pentru câteva secunde, în salon nu s-a auzit decât aparatul de lângă pat.
Apoi Mihai mi-a spus adevărul.
Cu puțin timp înainte să plece la facultate, tatăl lui aflase că voia să-mi ceară să-l aștept.
Părinții lui nu mă plăceau.
Nu pentru ceva ce făcusem.
Familia mea era modestă. Tata lucra într-o fabrică, mama era croitoreasă, iar