Când aveam 19 ani, eu și cel mai bun prieten al meu ne-am promis că, dacă la 60 de ani vom fi amândoi singuri, ne vom căuta

scria:

„Pentru Ruth.”

Pe următorul:

„Pentru Ruth — 1987.”

Apoi 1988.

Mi-au început să tremure mâinile.

— Ce sunt?

Mihai a închis ochii.

— Scrisorile pe care nu ți le-am trimis.

Am ridicat privirea.

— De ce?

Pentru câteva secunde, în salon nu s-a auzit decât aparatul de lângă pat.

Apoi Mihai mi-a spus adevărul.

Cu puțin timp înainte să plece la facultate, tatăl lui aflase că voia să-mi ceară să-l aștept.

Părinții lui nu mă plăceau.

Nu pentru ceva ce făcusem.

Familia mea era modestă. Tata lucra într-o fabrică, mama era croitoreasă, iar