Javier.
Nu a deschis.
— Sofia, știu că ești acolo.
— Pleacă.
— Te rog. Cinci minute.
— Ai avut aproape zece ani să fii soțul meu. Ieri ai avut câteva secunde să fii un om decent.
Liniște.
— Am greșit.
— Da.
— Mama m-a crescut într-un anumit fel.
Sofia și-a sprijinit fruntea de ușă.
— Și eu m-am căsătorit cu tine, nu cu educația ta.
— Pot să repar.
— Ce anume?
Javier n-a răspuns imediat.
— Tot.
— Atunci începe cu adevărul.
— Ce adevăr?
— Ai venit pentru mine sau pentru contract?
Dincolo de ușă s-a lăsat tăcerea.
Prea lungă.