m-a luat de mână – avea o strângere surprinzător de fermă. „Ești o fată bună, Ariel. Să nu uiți asta.” M-a privit fix, de parcă ar fi vrut să-mi întipărească chipul în memorie. „Nu lăsa lumea să-ți ia asta.”
Am încercat să glumesc. „Dacă lumea vrea ceva de la mine, va trebui să mai aștepte puțin.”
A zâmbit. „Du-te să te odihnești, dragă.”
Am făcut cu mâna în timp ce mă îndreptam spre casă, recunoscătoare pentru umbră. În acea noapte, am stat întinsă în pat cu mâna pe burtă, privind crăpăturile