șoptit.
— Este perfect legal, a spus avocatul. Doamna Elena a insistat să fie făcut exact așa.
Daniel a făcut un pas înainte.
— Asta este absurd! Eu sunt fiul ei!
— Tocmai de aceea a lăsat instrucțiuni foarte clare, a răspuns avocatul.
Pentru prima dată în doisprezece ani, l-am văzut pe Daniel fără răspuns.
Nu mai avea controlul situației.
Nu mai era cel care hotăra ce merit și ce nu.
Am continuat să citesc ultimele rânduri.
„Ana, nu consider aceste bunuri un cadou.
Le consider o datorie.
Tu ai sacrificat doisprezece ani