Am primit-o în casa mea pe vecina mea de 76 de ani, aflată pe moarte

mi-am spus că nu eu condusesem mașina.

Că nu eu provocasem accidentul.

Că nu aveam cum să știu ce urma să se întâmple.

Toate erau adevărate.

Și totuși, niciunul dintre aceste adevăruri nu mă ajutase să dorm.

Suzana aflase despre Ana cu mult înainte să se îmbolnăvească.

Într-o seară mă găsise stând singur pe treptele casei, de ziua surorii mele.

Se așezase lângă mine.

Nu pusese întrebări inutile.

Doar mă ascultase.

De atunci, în fiecare an, pe 14 mai, Suzana lăsa un buchețel de flori la ușa mea.

Fără bilețel.