oaspeți.
Patul era gol.
Scaunul de lemn era încă lângă el.
M-am așezat.
Pentru prima dată în opt ani, nu i-am vorbit surorii mele moarte.
Nu i-am cerut iertare.
Nu mi-am repetat greșeala.
Am stat pur și simplu în liniște.
Apoi m-am ridicat, am deschis fereastra și am lăsat aerul serii să intre.
Suzana nu avusese nevoie de mine pentru că eram un om extraordinar.
Iar eu nu avusesem grijă de ea pentru o casă sau pentru bani.
Eram doar doi oameni singuri care se întâlniseră într-un moment în care