o nepoată.
Și că soțul ei îi ascunsese existența.
— De ce tocmai astăzi?
Iulian scoase o scrisoare din buzunarul paltonului.
— Pentru că Rozalia mi-a dat asta acum două săptămâni.
Pe plic scria:
„Pentru Gabriela. După moartea mea.”
Gabriela nu-l deschise.
Nu încă.
— Tu ai citit-o?
— Nu.
— Atunci o citesc eu.
În capelă, rudele se întoarseră când Gabriela intră.
Lângă ea mergea Ana.
În urma lor, Iulian purta trandafirii albi.
Mama Gabrielei, ajunsă la o vârstă înaintată, deveni palidă când o văzu pe tânără.
— Cine a adus-o aici?
Gabriela se opri.