Am adoptat un frate adolescent și pe surioara lui după ce toate celelalte familii îi refuzaseră

de protecție.

La câteva luni după acea întâlnire, Ana murise în urma unei boli.

Ani mai târziu, mama biologică a lui Iacob născuse-o pe Iosifina.

Când și ea ajunsese în sistem, Iacob făcuse tot ce putuse pentru ca măcar de data aceea să nu-și mai piardă sora.

Atunci am înțeles de ce fiecare respingere îl lovise atât de tare.

Nu se temea doar că el nu va fi adoptat.

Se temea că într-o zi cineva avea să spună:

„O luăm pe fetiță, dar pe băiat nu.”

Și avea să piardă