”Am 60 de ani. Și, pentru prima dată în viață, simt că parcă nu mai exist cu adevărat” – continuarea

foarte mulți ani. Copiii mei au crescut, au propriile lor familii, locuiesc în orașe diferite. Nepoții cresc și ei, iar eu abia dacă îi cunosc. Nu-i duc la școală, nu le tricotez pulovere, nu le spun povești seara. Niciodată nu m-au invitat în vizită. Niciodată.

O dată am îndrăznit să o întreb pe fiica mea:

— De ce nu vrei să vin? Aș putea să te ajut cu cei mici…

Mi-a răspuns cu o voce reținută, dar rece:

— Mamă, știi… lui Radu nu-i prea place de tine.

Am tăcut. Înăuntru, totul