îl cumpărase de la o bijuterie din apropiere.
Nu simțea că se căsătorise.
Simțea că participase la viața altcuiva.
— Ce facem acum? a întrebat ea.
— Eu trebuie să pregătesc prânzul pentru opt sute de angajați.
Diana a început să râdă.
— Bineînțeles.
La ora douăsprezece și zece era deja la birou când secretara directorului general a sunat-o.
— Doamna Lazareva, domnul Marinescu vă așteaptă imediat.
Diana a intrat în biroul directorului cu senzația că fusese prinsă făcând ceva ilegal.
Victor Marinescu stătea în picioare lângă fereastră.
— Închideți ușa.
A închis-o.
— Am auzit