lucrurile.
A fost cumplit de stânjenitor.
Scaune trase.
Genți luate în grabă.
Priviri aruncate pe ascuns spre mine.
Una dintre vecinele Marioarei m-a privit de parcă eu tocmai destrămasem familia.
N-am spus nimic.
Nu voiam să câștig în fața lor.
Voiam doar să-mi recapăt casa.
În mai puțin de zece minute, sufrageria aproape se golise.
Marioara rămăsese lângă masă.
— Ești mulțumit?
Cătălin a privit-o.
— Nu.
— Atunci?
— Sunt rușinat că s-a ajuns aici.
Pentru o secundă am crezut că va da înapoi.
Dar a continuat:
— Și sunt rușinat mai ales pentru