Am recunoscut-o.
Nu imediat după nume.
După chip.
Alina.
Sora mai mică a lui Marcel.
Femeia care, cu opt ani în urmă, venise de câteva ori la spital după nașterea mea și apoi dispăruse aproape complet din viețile noastre.
— Tu? am șoptit.
Alina se opri în prag.
Când mă văzu, fața i se albi.
Apoi privirea îi căzu asupra lui Ștefan.
În acel moment am știut.
Nu știam încă cum.
Dar știam.
— Spune-mi că nu este ceea ce cred.
Alina începu să plângă.
Directorul se ridică.
— Poate ar fi mai