„Pentru voi nu e loc aici”, a spus soacra, când am ajuns cu copiii de Anul Nou la casa mea.

Irina a închis telefonul și a rămas câteva secunde cu mâna pe volan.

Inima îi bătea tare, dar nu mai era frică. Era ceva nou. Claritate.

Casa aceea nu era doar niște pereți. Era tot ce construise ea în ultimii zece ani.

Creditul pe care îl plătise din salariul ei. Ratele achitate lună de lună, fără întârziere. Nopțile în care adormea cu laptopul pe piept, lucrând după ce copiii se culcau. Toate astea nu le datora nimănui.

Nici măcar lui Andrei.

Andrei, care plecase „în delegație” înainte de Crăciun și