— Mă cheamă Sofia. N-am… n-am unde să mă duc.
Bărbatul a rămas o clipă tăcut. Lemnele au pocnit în foc.
— Eu sunt Dorin. Și regula mea e simplă: muntele nu e hotel.
Cuvintele lui au căzut grele. Sofia a simțit cum i se strânge pieptul.
— O să plec de îndată ce se poate. Jur. Doar… nu acum.
Dorin a privit spre fereastră, unde vântul biciuia zăpada ca pe un zid alb.
— Trei zile. Atât. Te țin până se potolește viscolul. Mâncare, căldură, pat. După asta pleci.
Sofia a dat din