Când am ieșit din tura de la spital, am găsit un portofel cu mii de lei și m-am dus să-l înapoiez

Valeria nu intenționa să-l mai vadă.

Cel puțin asta își repetă în următoarele trei zile.

Apoi, joi seara, telefonul îi vibră.

Era un număr necunoscut.

— Valeria?

Recunoscu imediat vocea.

— Daniel.

— Sper că nu deranjez.

— Nu.

Urmă o scurtă tăcere.

— Voiam să-mi cer scuze pentru mama.

— Nu trebuie să-ți ceri tu scuze pentru ea.

— Știu. Dar trebuia să spun ceva atunci și n-am făcut-o suficient de repede.

Valeria se așeză pe marginea canapelei.

— Au trecut optsprezece ani și încă faci asta.

— Ce?

Aproape că-i scăpase.

— Nimic.

— Valeria…

Ea închise ochii.

— Centrul