Pieptul și spatele tânărului erau acoperite de cicatrici.
Nu una sau două.
Zeci.
Urme vechi de arsuri, tăieturi adânci și două cicatrici rotunde, una sub claviculă și alta aproape de umăr.
Dar nu ele îl făcuseră pe colonelul Mihai Stancu să se ridice.
Pe partea stângă a pieptului se vedea un tatuaj mic, aproape șters: o parașută încadrată de două aripi, iar dedesubt câteva cifre și inițiale.
Colonelul se apropie.
— De unde ai semnul ăsta?
Tânărul își ridică privirea.
— De la unitatea mea.
În cameră se făcu liniște.
— Numele.
— Andrei