În sufragerie nu se mai auzea nimic.
Nici colindele.
Nici paharele.
Nici râsetele.
Toți priveau când spre mine, când spre cei patru copii.
Andrei rămăsese nemișcat.
Parcă uitase să respire.
Lângă el, femeia blondă îi strângea brațul fără să înțeleagă ce se întâmplă.
Am făcut câțiva pași înainte.
— Crăciun fericit.
Vocea mea a spart liniștea.
Nimeni n-a răspuns.
Patricia s-a apropiat încet de copii, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji.
— Irina… sunt…
A înghițit în sec.
— Sunt ai lui?
Am dat încet din cap.
— Da.
Toți patru.
Femeia și-a dus mâinile