singură la masa din bucătărie, cu aceeași masă la care râseseră copiii, a înțeles ceva.
Victor fusese slab. Nu monstru.
Un om care alesese greșit. Durerea nu dispărea, dar nu o mai distrugea.
Ana a făcut ceea ce nu credea că va putea vreodată. L-a căutat pe acel fiu. Un bărbat trecut de patruzeci de ani.
S-au întâlnit într-o cafenea mică, de cartier. Au vorbit puțin.
Au tăcut mult. Și-au spus adevărul. Nu s-au îmbrățișat. Nu au plâns.
Dar s-au privit ca doi oameni care poartă aceeași rană. Când Ana